20 ianuarie 2010

In loc de inceput


Nu e nimic mai greu decat un inceput. Cel putin in scris. Pe de alta parte, nu e nici un moment mai bun decat prezentul. Asadar, odata trecuta de prima fraza (banala ca orice inceput), ma pot concentra asupra a ceea ce urmeaza...

Primul meu post va sfarsi probabil prin a fi un raison d'être al blogului. Internetul este probabil cel mai mare depozit de lucruri inutile pe care omul l-a creat vreodata. Nu vreau sa justific in nici un fel dreptul meu la a scrie si a face publice idei inutile. Dimpotriva, imi asum cu toata raspunderea aceast drept - daca nu chiar placere - la inutilitate, imbracat frumos in termenii de comunicare si participare la o "societate a comunicarii".

Poate ca inutilitatea va face obiectul unui alt post, alta data. E de ajuns de spus aici ca lucrurile inutile pe care le gandesc sunt cele care ma definesc cel mai bine. Pentru ca nu sunt induse sau determinate social, si nici nu fac parte dintr-un discurs retoric, interesat. Singurul lor rol este de a fi un colac de salvare. Sau o bancuta de lemn in mijlocul oceanului. In fine, pentru cei mai prozaici dintre noi, acel ceva care te ajuta sa ramai pe linia de plutire.

Linia de plutire pentru mine inseamna un oarecare simt al normalitatii, intr-o lume care da semne clare de deviere de la o normalitate stabilita de comun acord. Pentru ca in fiecare zi patrund intr-o realitate romaneasca pe care o inteleg si o accept din ce in ce mai putin, pentru ca nu vreau sa ma schimb doar pentru ca majoritatea dicteaza altceva, pentru ca totusi mai vreau sa schimb in bine viata celor din jurul meu, pentru ca cred in inutilitatea cotidianului nostru dar accept sa intru in acest joc de masti, pentru ca imi era dor sa scriu si sa visez prin cuvinte. Pentru toate aceste motive, acest blog este si va fi linia mea de plutire.   

Asadar, bine ati venit in normalitatea mea. Sau, mai corect spus, un univers de idei cu pretentii de normalitate. Enjoy!