31 ianuarie 2010

Sufletul lucrurilor

Se vede treaba ca nu e lucru usor sa "tii" un blog. Incerc de o saptamana sa povestesc din experientele pe care le-am avut week-end-ul trecut, intr-o scurta vacanta la Bacau. Din pacate, acum ma aflu in alt loc, fizic si spiritual. E surprinzator cum poate timpul sa te care dintr-o stare de spirit in alta in doar cateva zile.

Asadar, ma aflu in plin santier, intr-o invalmaseala de unelte de lucru, mobila, carti, obiecte personale, cutii, muncitori, pisica neagra, var, amintiri.. Toate adunate in 20 de m², pereti proaspat renovati, cu balcon inchis ieri. E ca o comprimare spatiala a intregii mele vieti. Aproape ca cineva ar putea face o reconstituire a povestii mele, folosindu-se numai de obiectele din aceasta camera.

A fost o usurare sa-mi revad, sa-mi (re)cunosc lucrurile, dupa aproape 2 luni in care au stat inchise, aranjat si organizat, in cutii de carton. A fost ca o gura de aer dupa cateva minute de respiratie sufocata, ca prima raza de soare pe care o simti pe fata dupa o iarna grea si geroasa. In mod cert, redescoperirea lucrurilor mele a fost ca redescoperirea unei parti de mult uitate a sufletului.

E uimitor felul in care obiectele care ne inconjoara ajuta de fapt la construirea identitatii noastre. Ne definim prin hainele pe care le imbracam, accesoriile care ne alcatuiesc stilul, mancarea pe care o preferam, casa in care locuim, muzica pe care o ascultam. Desi ceea ce am spus poate parea o afirmatie banala, chiar normala pentru multi, e de ajuns sa ne punem la incercare imaginatia pentru a vedea ca multe lucruri pe lumea asta nu sunt atat de "naturale" pe cat se pretind a fi.

Folosim de exemplu, metoda reducerii la absurd. Ne imaginam o lume in care nu exista, sa zicem.. nici televiziune, nici radio, nici filme, nici mp4 playere, nici Ipod-uri si nici un fel de gadgetu-uri, nici ultima colectie primavara-vara de la Armani, nici super-promotiile de sezon, nici samponul care iti face parul sa straluceasca precum casmirul, nici crema hidratanta care iti face fata sa zambeasca de fericire, nici iaurtul cu enzime pentru intarirea imunitatii. Provocarea consta de fapt in a ne imagina o lume in care companiile producatoare ale acestor bunuri nu s-ar lupta intre ele pentru a capta atentia consumatorului prin dezvoltarea de branduri; in cele din urma o lume in care economia nu ar fi motorul si principalul pion in dezvoltarea societatii.

Dupa calculele mele, ar fi o lume care poate parea rudimentara, chiar plictisitoare, in care fiecare om ar consuma atat cat i-ar trebui pentru a trai si si-ar satisface "nevoile sociale" in grupuri restranse, aproape autarhice. Imi imaginez ca ar fi o lume in care oamenii ar gasi alte metode de participare la viata in comun si ar participa la activitati care promoveaza altfel de valori decat cele cu care suntem obisnuiti. Altele decat consumul. Asta pentru a spune ca consumerismul are in societatea in care traim functia sociala cea mai importanta.

A ne inconjura de lucruri pe care le alegem in mod mai mult sau mai putin constient, a alege in functie de preferintele noastre, este felul nostru de a ne construi o identitate, un loc si un rol in societate, este felul nostru de a afirma afilierea la un grup, felul nostru (preferat) de a participa la viata sociala. Iar acest fel de a gandi si de a actiona a fost invatat, a fost asimilat, nu e nici de departe un lucru natural, o caracteristica a naturii umane. Suntem bombardati in fiecare zi cu mesaje publicitare care ne indeamna sa consumam lucruri care, in final, nu au o valoare utila foarte mare (poate invers proportionala cu valoarea simbolica). Suntem incurajati sa fim conectati la lumea intreaga si sa participam la tot ce se intampla in jurul nostru prin informatiile pe care le consumam, fara sa crestem de fapt intensitatea trairilor noastre si nivelul fericirii noastre personale.

Cu toate ca sunt constienta de toate acestea, imi asum destul de usor rolul de consumator. Oricine a simtit acea unda de fericire (sau mai degraba de usurare) in momentul in care si-a cumparat un lucru pe care si-l dorea fara sa stie de ce il vrea intr-adevar, intelege de ce.

Doar ca imi place sa stiu intotdeauna cu ce am de-a face. Imi place sa fiu constienta de minciunile pe care le cred. Si acest lucru ma ajuta sa nu fac din consumerismul "meu" un scop in viata si sa privesc dincolo de lucrurile care ma definesc.

Voi ce parere aveti? Cum ar arata lumea daca nu am trai dupa modelul consumului de masa? Si mai ales: ati vrea sa traiti intr-o astfel de lume?