Mai exista locuri in Romania in care viata curge tihnit. Locuri in care fiecare coltisor are un nume si o poveste, spuse cu mandrie de bunici nepotilor. Locuri in care inca se mai vorbeste despre familie si comunitate. Locuri in care casele se inalta trainic de zeci de ani. Locuri neobservate in care traditiile se pastreaza neschimbate si se adapteaza mereu, inghitind parca timpul in eternitate. 
Locuri in care oamenii au vorba blanda si binevoitoare. Locuri in care oamenii sunt impacati si zambitori, si isi trag pofta de viata din natura, din munca pamantului lor si din caminul lor. Oameni care isi duc cu modestie traiul, constienti mereu parca de lucrurile cu adevarat importante. Un sens al lucrurilor uitat de mult. Si care - din fericire sau din pacate pentru noi - se afla departe de drumurile batatorite si agitate ale "civilizatiei". Astfel de locuri isi vor pierde curand urma pe pamant, vor fi date uitarii daca nu va ramane nimeni sa spuna in continuare povestile lor.
Astfel de locuri (dar mai ales oamenii care fac din ele ceea ce sunt) ar trebui pretuite mai mult si protejate. Ele sunt unul din putinele motive pentru care Romania a ramas inca o tara frumoasa.
