28 iulie 2010

Un gand despre cum sa imbatranesti frumos

Ieri am terminat de citit Iarna vrajbei noastre, scrisa de John Steinbeck. Primul impuls, dupa terminarea cartii, a fost sa o iau de la capat. Din impresia mea lipseau atat de multe elemente incat nu-i puteam da un sens. In orice caz, naratiunea e in acelasi timp spumoasa, tensionata, contemplativa, sinuoasa. E ca sufletul unui om.

Am retinut un pasaj, fara nici o semnificatie aparte pentru carte in globalitatea sa. Imi place, desi nu as putea spune foarte bine de ce. Mi se pare bine scris, ironic si m-a pus pe ganduri:

Ca sa imbatraneasca, femeia are nevoie de un cadru anume, cu lumini, cu butaforie, catifea neagra, copii, in mijlocul carora sa incarunteasca si sa se ingrase, sa chicoteasca si sa se lacomeasca la mancare; are nevoie de dragoste si protectie, de un sot linistit si nepretentios, sau de si mai linistitorul si mai putin nepretentiosul sau testament, cu banii depusi in banca.

Lasand la o parte ideea de femeie intretinuta din banii barbatului, partea filozofica a ceea ce inseamna pentru o femeie (in viziunea unui barbat!!!) sa imbatraneasca FRUMOS mi se pare oarecum adevarat.

Voua cum vi se pare?